DECIZIA nr. 653 din 17 mai 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003

DECIZIA nr. 653 din 17 mai 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii

EMITENT – CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 532 din 28 iulie 2011

Augustin Zegrean – preşedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Lăzăroiu – judecător

Mircea Ştefan Minea – judecător

Iulia Antoanella Motoc – judecător

Ion Predescu – judecător

Puskas Valentin Zoltan – judecător

Tudorel Toader – judecător

Patricia Marilena Ionea – magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (4^1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 431/3/2009 (nr. vechi 306/2010).

La apelul nominal se prezintă partea Societatea Comercială “Cetelen IFN” – S.A. din Bucureşti, prin avocatul Ion Dragne.

Lipseşte partea Ionuţ-Daniel Cristea, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii Societatea Comercială “Cetelen IFN” – S.A. din Bucureşti, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

De asemenea, arată că persoanele aflate în perioada de probă nu se află într-o situaţie identică cu cele angajate definitiv, astfel că nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări între cele două categorii de persoane sub aspectul condiţiilor de încetare a raportului de muncă, iar un eventual abuz din partea angajatorului poate fi supus controlului instanţelor de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

De asemenea, consideră că atitudinea abuzivă a angajatorului poate fi sancţionată de instanţa de judecată pe considerentul bunei-credinţe ce trebuie să existe în exercitarea drepturilor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 431/3/2009 (nr. vechi 306/2010), Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (4^1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Excepţia a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, cu prilejul soluţionării recursului formulat de Ionuţ-Daniel Cristea împotriva Sentinţei civile nr. 6.038 din 12 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a – Conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 431/3/LM/2009 având ca obiect o contestaţie împotriva deciziei de concediere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile de lege care reglementează încetarea contractului individual de muncă al salariatului aflat în perioada de probă printr-o simplă notificare aduc atingere dispoziţiilor din Constituţie potrivit cărora salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială.

Astfel, art. 31 alin. (4^1) din Codul muncii în mare parte goleşte de conţinut drepturile salariatului aflat în perioada de probă, câtă vreme acesta poate fi exclus din rândul personalului salarizat al angajatorului doar ca urmare a unei înştiinţări scrise care poartă denumirea de notificare.

Mai mult, textul de lege creează o discrepanţă între salariatul aflat în perioada de probă şi salariatul care nu se află într-o asemenea perioadă, sub aspectul încetării raporturilor de muncă.

Astfel, deşi obligaţiile sunt similare, desfacerea contractului de muncă nu se bucură de aceleaşi garanţii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 657/2009, arată că textul de lege criticat este constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. (4^1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora: “Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi.”În opinia Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, textul de lege criticat contravine următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării, art. 31 din Codul muncii a fost modificat prin dispoziţiile art. I pct. 9 din Legea nr. 40/2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011.

Astfel, soluţia legislativă criticată a fost preluată în conţinutul alin. (3) al art. 31 în următoarea redactare: “Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.”Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate urmează a-l constitui dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Codul muncii.

În ceea ce priveşte constituţionalitatea acestor dispoziţii de lege, Curtea reţine că art. 31 din Codul muncii instituie posibilitatea angajatorului, dar şi a angajatului de a evalua condiţiile exercitării drepturilor şi obligaţiilor ce reies din contractul individual de muncă, având posibilitatea de a înceta raporturile de muncă fie la sfârşitul perioadei de probă, fie la termenul stabilit, fie chiar anterior.

Aşadar, pe durata perioadei de probă, raporturile de muncă au un caracter precar, nefiind consolidate decât după expirarea acestei perioade şi numai dacă salariatul corespunde profesional postului în care este încadrat ori dacă este mulţumit de acel post şi doreşte să continue activitatea.

Beneficiul sistării raporturilor de muncă prin simpla notificare serveşte ambelor părţi ale contractului.Astfel se instituie o modalitate simplificată de încetare a raporturilor de muncă, prin intermediul căreia părţile au posibilitatea de a denunţa unilateral raporturile de muncă, fără a fi ţinute de obligaţiile ce trebuie respectate cu prilejul concedierii ori al demisiei.

Pentru aceste motive, situaţia nu poate fi comparată cu aceea a încetării contractului de muncă pentru necorespundere profesională în temeiul art. 61 lit. d) din Codul muncii, cauză aplicabilă salariaţilor care nu se mai află în perioada de probă, întrucât în cazul acestora raportul de muncă nu mai are un caracter precar, de testare a aptitudinilor salariatului, astfel că angajatorul trebuie să motiveze decizia sa de desfacere a contractului de muncă.

Având în vedere cele arătate, nu se poate susţine existenţa unei diferenţe nejustificate de tratament juridic între salariaţii aflaţi în perioada de probă şi ceilalţi salariaţi, situaţiile în care se află aceştia fiind evident diferite.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici încălcarea dreptului la protecţie socială a angajaţilor. În acest sens, Curtea observă că acest drept fundamental nu are un conţinut concret, urmând a îmbrăca forme diferite, în funcţie de situaţia avută în vedere.

Astfel, salariatul care încheie un contract individual de muncă pe o perioadă de probă cunoaşte precaritatea acestui contract, el însuşi putând avea iniţiativa de a înceta raporturile de muncă fără preaviz.

Prin urmare, nu ar putea beneficia de o protecţie sporită, care să confere un alt caracter raporturilor juridice încheiate.

Cu toate acestea, deşi angajatorul nu trebuie să îşi motiveze decizia de încetare a contractului individual de muncă, Curtea apreciază că o eventuală atitudine abuzivă a acestuia – spre exemplu obligarea salariatului la executarea unor sarcini de serviciu care nu corespund funcţiei sau postului ocupat – ar putea fi contestată în faţa instanţei de judecată în virtutea principiului bunei-credinţe în desfăşurarea relaţiilor de muncă, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii, dar şi de art. 57 din Constituţie.

De altfel, cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în raport cu art. 16 alin. (1) şi art. 41 din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 657 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 431/3/2009 (nr. vechi 306/2010).

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *